Preşedintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, a avertizat într-un interviu acordat postului TVP World că Alianţa Nord‑Atlantică trebuie să se pregătească pentru „cele mai grave scenarii”, arătând că Rusia condusă de Vladimir Putin rămâne un actor periculos şi imprevizibil.
Rinkēvičs a subliniat că o eventuală incursiune în statele baltice nu ar fi o criză locală izolată, ci un atac direct împotriva NATO şi a Uniunii Europene şi ar atrage automat implicarea unor forţe majore precum Polonia, Germania şi Marea Britanie.
Potrivit preşedintelui leton, eşecul Rusiei de a obţine o victorie decisivă în Ucraina, presiunea sancţiunilor şi semnele de nemulţumire internă nu fac Kremlinul mai puţin periculos, ci mai imprevizibil, ceea ce poate conduce la mişcări disperate. Din acest motiv, Rinkēvičs consideră că descurajarea militară este esenţială: „Cu cât vom fi mai bine pregătiţi, cu atât mai puţin vom arăta că ne este teamă”.
Letonia îşi întăreşte cooperarea cu Ucraina în domeniul tehnologiilor militare, în special pentru dezvoltarea dronelor şi a sistemelor anti‑drone, iar un acord bilateral de apărare este aşteptat în viitorul apropiat, a mai spus şeful statului.
El a pledat pentru creşterea masivă a investiţiilor europene în apărare şi pentru o cooperare regională extinsă între ţările nordice, baltice, Polonia şi Germania, apreciind totodată rolul indispensabil al Statelor Unite în securitatea continentului. Referitor la propunerea de negocieri venită de la Volodimir Zelenski către Vladimir Putin, Rinkēvičs a avertizat asupra unui optimism nejustificat: Rusia nu este pregătită să îşi schimbe comportamentul agresiv şi un progres real este puţin probabil până când Kremlinul nu va recunoaşte militar şi economic că pierde războiul.


Comentarii recente