Cupa Mondială 2026, găzduită de SUA, Mexic şi Canada, va include ceremonii speciale înaintea fiecărei partide, anunţă FIFA. Jucătorii şi arbitrii vor sta reuniţi în cerc la centrul terenului în timpul intonării imnurilor, iar pe gazon vor fi afişate drapele uriaşe ale ţărilor participante.
Fotbaliştii vor intra pe teren printr-un arc special şi vor fi însoţiţi de copii, iar organizatorii anunţă că, pe măsură ce turneul avansează, vor fi introduse elemente suplimentare de spectacol, inclusiv efecte pirotehnice şi fum colorat.
FIFA a renunţat însă la prezentarea individuală a jucătorilor, soluţie testată anul trecut la Campionatul Mondial al Cluburilor. Oficialii recunosc că ceremonii extinse pot genera întârzieri înaintea unor meciuri, problemă semnalată şi la alte competiţii organizate de forul mondial.
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, susţine că pe măsură ce turneul creşte este nevoie de inovaţii în modul în care este trăit sportul, iar noua ceremonie de dinaintea fiecărui meci este menită să creeze un moment de unitate, mândrie şi emoţie pentru jucători şi suporteri.


Comentarii recente