În timpul domniei lui Vlad Țepeş, otomanii au fost ținuți închisi la Techirghiolul de Brăila, însă acesta a fost surprins într-o măsură uriașă.

Lacul Sărat din Brăila, cunoscut și ca Perla Bărăganului, a fost recunoscut încă din vechime ca un loc de sănătate și relaxare datorită proprietăților terapeutice ale nămolului său. O legendă spectaculoasă a fost creată în jurul acestui lac.
Lacul Sărat se află în zona de câmpie din nord-estul Bărăganului, în comuna Chiscani, la cinci kilometri distanță de Brăila.
Potrivit legendei, ostașii lui Vlad Țepeș s-au vindecat în Lacul Sărat. Vlad Țepeș ar fi descoperit proprietățile terapeutice ale nămolului după o întâmplare neobișnuită. El a dat ordin ca toți soldații turci care au călcat pe pământ românesc să fie ținuți în apele sărate ale lacului timp de o săptămână. În mod surprinzător, turcii au rezistat în apa sărată și chiar s-au simțit mai bine.
„Lacul Sărat își începe legenda în timpul lui Vlad Țepeș. După povestea oștenilor și cailor domnitorului, care s-ar fi vindecat în apa Lacului Sărat, proprietățile terapeutice ale nămolului sapropelic au ajuns să fie recunoscute în întreaga Europă, iar stațiunea balneară a devenit un loc preferat pentru tratament și relaxare”, se menționează într-o prezentare pe site-ul oficial al Lacului Sărat.
Istoricii susțin că, după ce Brăila a devenit raia turcească în 1538, turcii foloseau lacul pentru a-și scălda caii cu oasele anchilozate de bătrânețe, precum și pentru caii bolnavi de râie și răpciugă.
„Tradiția orală afirmă că, după ce Brăila a devenit raia turcească (1538), turcii foloseau lacul pentru a-și scălda caii cu oasele anchilozate de bătrânețe, precum și pentru cei bolnavi de râie și răpciugă. Deci, a fost o scăldătoare pentru cai, similară cu Techirghiolul, despre ale cărui proprietăți curative legenda spune că au fost „experimentate” pentru prima dată de turcul care i-a transmis numele ghiolului vindecător, după cum a notat Petre Pintilie în mod amuzant. Scăldarea animalelor în lac și extragerea sării erau interzise. Paza lacului era responsabilitatea locuitorilor din Chiscani, care erau scutiți de alte impozite în schimb. Doar talanii turci aveau voie să se scalde în lac!”, scrie istoricul brăilean Ioan Munteanu în cartea sa „Lacu Sărat-Istoricul Stațiunii”.
Autorii Dicționarului geografic al județului Brăila din 1894 menționează că „efectele benefice ale apei sărate și a nămolului erau cunoscute de mult timp de locuitorii satelor din împrejurimi, în special în ceea ce privește vindecarea unor boli de piele la animale”.
Ulterior, și oamenii din satele învecinate au început să facă băi în lac, având răni, boli de piele și reumatism.
„Amintirea acelui nămol vindecător pentru cai, dar și pentru oi suferind de scabie, s-a transmis de-a lungul timpului, din generație în generație, și ideea că este benefic pentru răni și anumite boli de piele s-a extins. Oamenii din zonă săpau gropi în apropierea lacului, în care aduceau apă și nămol. Abia în 1870, un anume Cernătescu, străin în zonă, arendaș pe una dintre moșiile Domeniului Brăilei, a construit o troacă și a început să facă baie în apa lacului, urmând prescripțiile medicale. Tot el a construit o baracă pentru schimbat haine. Doi ani mai târziu, un anume Ilie/Iliescu Oprea, aproape paralizat din cauza reumatismului articular, care îl ținea la pat permanent, a fost adus de tatăl său și a făcut băi reci aici, iar în toamnă s-a întors acasă singur”, notează istoricul Ioan Munteanu.
Lacul Sărat a început să fie recomandat și de medici, în special cei din București. Astfel, în anul 1921, erau cunoscute atât proprietățile curative ale nămolului, cât și bolile care puteau fi tratate în lac, sub supravegherea medicilor. Printre acestea se numără afecțiunile reumatismale, afecțiunile traumatice, artritele, scrofuloza, tuberculoza localizată, bolile sistemului nervos, ale măduvei spinării, albuminuria, sifilisul, dermatozele (în special psoriazisul), „boli de femei”, poliomielita și scleroza.