Psihologul Ion Duvac, în vârstă de 64 de ani, a fost identificat în urma unor percheziții domiciliare efectuate miercuri de polițiștii Capitalei și urmează să fie audiat la Serviciul de Investigații Criminale Sector 5. Ancheta, coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, a fost deschisă din oficiu la 23 februarie.
Dosarul vizează infracțiunile de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, viol și agresiune sexuală, conform unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB). La percheziții au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei.
PressOne a publicat o înregistrare integrală a unei ședințe de psihoterapie susținute de Duvac, în care, potrivit materialului audio, terapeutul ar fi făcut afirmații cu caracter sexual și ar fi deviat discuția de la motivele pentru care pacienta ceruse ajutor. În fragmentele difuzate se aud reproșuri și expresii precum „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta” și „Ești o bunăciune în draci. Trebuie să înveți să faci sex de calitate, ca să scapi de depresie”.
O persoană audiată ulterior în cadrul procedurilor interne ale Colegiului Psihologilor susține că gravitatea faptelor a fost minimalizată în analiza plângerii.


Comentarii recente