Partidul Reform UK, condus de Nigel Farage, înregistrează o creștere constantă a susținerii, iar aceasta nu poate fi explicată doar ca un vot de protest, susține profesorul Sir John Curtice, unul dintre cei mai respectați analiști electorali din Marea Britanie.
Pe baza datelor din studiul anual British Social Attitudes, Curtice arată că susținătorii Reform formează o coaliție politică distinctă, cu valori sociale puternic conservatoare și preocupări legate de identitate națională, imigrație şi schimbări culturale. Aceștia sunt, în medie, mai în vârstă, predominant bărbați şi mai puțin universitari decât electoratul altor partide.
Studiul indică faptul că Reform UK este creditat în sondaje cu aproximativ 26–27% din intențiile de vot, în timp ce Partidul Laburist şi Partidul Conservator sunt fiecare în jur de 18–19%. Curtice spune că îmbunătățiri economice sau în NHS ar putea readuce alegători către laburişti, dar probabil nu suficient pentru a opri ascensiunea Reform.
Principalele diferențe față de restul populației privesc temele culturale: aproximativ 75% dintre simpatizanții Reform consideră că imigrația afectează cultura britanică, comparativ cu 35% în populația generală, iar aproape 90% cred că politicile privind egalitatea pentru persoanele transgender au mers prea departe.
Curtice concluzionează că ascensiunea Reform UK semnalează un segment important al societății care nu se mai regăsește în marile partide, reprezentând o provocare majoră pentru laburişti şi conservatori înaintea următoarelor alegeri generale.


Comentarii recente