Sub presiunea sancțiunilor şi a costurilor războiului din Ucraina, serviciile ruse de informaţii au intensificat operaţiunile în Europa pentru a obţine echipamente, tehnologii şi informaţii sensibile, arată o investigaţie Associated Press citând oficiali europeni.
Agenţii ruşi recurg la metode tot mai sofisticate: companii-paravan, recrutarea de intermediari şi reţele de hackeri care vizează infrastructura critică şi programe de cercetare. Obiective prioritare sunt utilajele industriale moderne, tehnologiile cu dublă utilizare şi proiectele ştiinţifice ce pot fi adaptate pentru industria militară.
Christopher Wedelin, adjunctul şefului operaţiunilor al serviciului de securitate suedez, afirmă că Moscova caută în mod deliberat „utilaje avansate, echipamente industriale, rezultate ale cercetării ştiinţifice şi tehnologii cu aplicaţii militare”, iar în Suedia una dintre ţintele principale este industria de apărare, inclusiv proiectele legate de avionul Gripen.
Şeful serviciului finlandez Juha Martelius menţionează că interesul Kremlinului se extinde către tehnologii spaţiale, cuantice, soluţii pentru zona arctică şi tehnologii maritime. De asemenea, Rusia caută componente IT aflate sub sancţiuni şi update-uri software pentru echipamente industriale.
Pe lângă colectarea clandestină, serviciile ruse au crescut atacurile cibernetice: în 2025 a fost consemnată o încercare de compromitere a unei centrale electrice din Suedia, blocată înainte de a produce daune. Oficiali suedezi şi estonieni subliniază că Moscova pare dispusă să-şi asume riscuri mai mari şi mai puţin preocupată de expunere, reflectând şi presiunile economice interne asupra Rusiei.


Comentarii recente