Președintele României, Nicușor Dan, a declarat pentru BBC că decizia de a închide Consulatul General al Rusiei la Constanța are rolul de a transmite un semnal ferm Moscovei, după incidentul în care o dronă a lovit un bloc de locuințe în Galați.
Șeful statului a spus că, dacă astfel de incidente se vor repeta, Bucureștiul dispune de alte măsuri diplomatice, menționând expres posibilitatea expulzării ambasadorului Federației Ruse. El a explicat că există o ierarhizare a măsurilor care pot fi luate la nivel diplomatic.
Nicușor Dan a afirmat că specialiștii au comparat fragmentele dronei care a explodat în Galați cu cele ale unui aparat similar descoperit în România acum aproximativ o lună și le-au găsit identice, ceea ce, în opinia sa, dovedește proveniența rusă a dispozitivului.
Președintele a precizat că armata română a urmărit în ziua incidentului 43 de drone în apropierea graniței și că una dintre ele, lovită de apărarea ucraineană, și-a schimbat traiectoria și a intrat în spațiul aerian românesc. El a mai spus că România a cerut partenerilor NATO și aliaților echipamente suplimentare de apărare antiaeriană și sisteme antidronă pentru frontiera estică.
De asemenea, Nicușor Dan a anunțat demersuri de cooperare cu Ucraina în domeniul producției de drone, după discuțiile purtate cu Volodimir Zelenski, pentru a consolida capabilitățile de apărare regionale.


Comentarii recente