Un bărbat de 48 de ani din Hunedoara, reclamat că şi-a agresat fosta soţie, a fost căutat toată noaptea de peste 40 de poliţişti şi jandarmi şi depistat abia a doua zi, ascuns într-o zonă împădurită lângă Lacul Cinciş.
Incidentul a început pe 24 mai, când poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Hunedoara au oprit pe DJ 687 D, în comuna Teliucu Inferior, un autoturism condus de o femeie de 47 de ani din municipiul Hunedoara. Aceasta avea urme vizibile de violenţă la nivelul feţei şi le-a spus oamenilor legii că, în jurul orei 19:00, în comuna Topliţa, fostul soţ a lovit-o în timpul unei dispute.
După altercaţie, cei doi plecaseră împreună spre Teliucu Inferior, dar, la apropierea filtrului rutier, bărbatul a fugit pe jos în zona împădurită a Lacului Cinciş. Femeia a preluat volanul şi a fost oprită de poliţişti; un echipaj medical a transportat-o la UPU Hunedoara pentru îngrijiri, iar autorităţile au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva presupusului agresor.
Acţiunile de căutare au continuat pe timpul nopţii, inclusiv cu dispozitive termoviziune. La 25 mai, în jurul orei 18:40, poliţiştii l-au găsit pe bărbat într-o zonă împădurită lângă drumul forestier spre satul Batiz; el se ascundea în vegetaţie şi într-o grotă şi avea asupra sa un cuţit, un monoclu, alimente şi haine.
Bărbatul a fost dus la audieri, reţinut 24 de ore şi este cercetat pentru lovire sau alte violenţe şi ameninţare. Ulterior a fost încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva şi urmează să fie prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara.


Comentarii recente