La 30 de ani, australianul Thanasi Kokkinakis a trecut printr-o coborâre dramatică în clasament, ajungând până pe locul 855 după o accidentare rară în rândul sportivilor de performanță. Luni, la Roland Garros, el a reuşit o revenire impresionantă, câștigând în primul tur un meci maraton, de cinci seturi şi 4 ore şi 20 de minute, în faţa francezului Terence Atmane (24 ani, locul 52 ATP).
Kokkinakis a suportat o intervenţie dificilă la umăr: i s-a tăiat jumătate din muşchiul pectoral pentru a ameliora durerea care îi limita capacitatea de joc, iar tendonul afectat a fost descris de jucător ca fiind „tendonul lui Ahile al unui om mort”. Operaţia riscantă i-a reconstruit corpul şi, cel puţin deocamdată, pare să fi dat rezultate.
El povesteşte că recuperarea i-a schimbat viaţa: încearcă să-şi găsească o „nouă normalitate”, învaţă zilnic cum să se perfecţioneze şi recunoaşte dificultăţile mentale ale revenirii. A declarat că a discutat inclusiv cu medicul lui Rafael Nadal, care nu i-a putut oferi soluţii clare, subliniind unicitatea accidentării sale.
Roland Garros rămâne un turneu important pentru Kokkinakis: la simplu, cea mai bună performanţă a sa a fost accederea în turul trei, realizată de trei ori, prima dată în 2015, când avea 19 ani. El a fost, de asemenea, campion la dublu la Australian Open, alături de Nick Kyrgios.
În privinţa planurilor de viitor, Kokkinakis spune că şi-a propus să joace până la Australian Open 2027 şi că zilele ca cea de luni îi dau speranţa că va putea continua. Totodată, admite că dacă problemele fizice se vor relua, atunci cariera sa ar putea lua sfârşit.


Comentarii recente