Locuitorii din nordul județului Tulcea și unii cetățeni din județul Galați au primit, joi dimineață, mesaje RO-ALERT care avertizau asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian. Autoritățile au transmis că alerta a vizat în principal zona Tulcea.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că sistemele radar au urmărit evoluția unei drone în dreptul localităților Chilia și Ismail, deasupra teritoriului Ucrainei. Radarele de la sol au detectat pentru scurt timp pătrunderea dronei în spațiul aerian național, în zona localității Chilia.
Două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat din Baza 86 Aeriană Fetești la ora 08:37 pentru monitorizarea situației. Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar la 08:40 a fost transmis mesajul RO-ALERT. Alerta a fost ridicată la 09:40.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Galați a precizat că alerta era destinată județului Tulcea, însă celula telefonică a prins și o porțiune din județul Galați, motiv pentru care unii gălățeni au primit mesajul.
IGSU a recomandat populației să păstreze calmul, să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă ori, în lipsa acestora, să rămână în interior, departe de geamuri și pereți exteriori. Ministerul Apărării Naționale a condamnat atacurile care pun în pericol securitatea regională și a declarat că transmite informaţii în timp real structurilor aliate.
Autoritățile au reamintit incidentul din 25 aprilie, când fragmente de dronă au căzut în zona Bariera Traian din Galați și au provocat intervenții ale poliției şi pompierilor.


Comentarii recente