Furnalul din Reșița, ridicat la începutul anilor ’60 pe locul primelor topitorii ale orașului, rămâne un simbol vizibil al fostei industrii siderurgice din Banatul Montan. Construcția, cu o înălțime de peste 60 de metri și cu o capacitate de 700 m3, a funcționat până la începutul anilor ’90, când activitatea combinatului a intrat în declin. După 1990, industria reșițeană a suferit restructurări, disponibilizări şi privatizări, iar multe secţii şi utilaje au fost retrase sau furate.
În 2004 furnalul nr. 1 a fost demolat prin implozie, însă al doilea a fost salvat după proteste locale și declarat monument istoric. De atunci, obiectivul nu poate fi vizitat, dar Via Transilvanica trece pe lângă el, iar un punct de belvedere a fost amenajat pe Dealul Crucii.
Salvarea şi eventuale lucrări de reamenajare implică costuri mari, pentru că nu au fost făcute lucrări de conservare în peste trei decenii. O altă problemă controversată sunt sursele radioactive găsite în interiorul furnalului: în 2007, CNCAN a constatat că în vatră şi creuzet existau 38 de surse radioactive. Acestea fuseseră montate încă din 1961 de către cercetători de la Institutul de Fizică Atomică pentru a monitoriza uzura căptuşelii refractare folosind markeri precum cobalt-60, tantal-182, zinc-65 sau argint-110.
Metoda presupunea introducerea unor capsule rezistente la temperaturi mari, a căror dizolvare în fonta topită semnala uzura zidăriei. Descoperirile au arătat că tehnica permitea urmărirea evoluţiei uzurii în exploatare, dar prezenţa surselor radioactive a generat îngrijorări când furnalul a fost propus ca monument şi când demolările din alte uzine au scos la iveală contaminări.
Primăria Reșița a anunțat negocieri pentru preluarea monumentului în patrimoniul orașului, cu intenţia unei reamenajări ulterioare, însă decizia rămâne condiționată de costuri, de starea de conservare și de soluțiile privind gestionarea elementelor radioactive.
Comentarii recente