Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost grav rănit luni după ce s-a urcat pe un vagon în Gara Bușteni şi a intrat în contact cu reteaua electrică feroviară. Victima a suferit multiple arsuri la nivelul toracelui anterior şi posterior şi a fost intubată de echipajele medicale la faţa locului, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Incidentul s-a produs pe un vagon destinat transportului de produse petroliere, aflat în acel moment gol. Imediat au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, iar, din cauza situaţiei grave, a fost solicitat şi elicopterul SMURD pentru preluarea victimei.
Pentru a asigura intervenţia în condiţii de siguranţă, autorităţile au acţionat cu o drezină pentru scoaterea de sub tensiune a liniei feroviare. Tânărul a fost preluat de echipajul elicopterului şi va fi transportat către o unitate spitalicească pentru îngrijiri de specialitate.
Autorităţile continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs electrocutarea.


Comentarii recente