La 20 de ani de la închiderea minelor de la Roșia Montană rămân vizibile urmele unei exploatări care a schimbat ireversibil peisajul. Masivul Cetate, locul cu cele mai valoroase vestigii romane, s-a transformat într-o carieră uriașă după lucrările de suprafaţă demarate în anii 1960–1980.
Aurul a fost exploatat aici de cel puţin din perioada romană (105–271), iar tăbliţele cerate descoperite atestă activitatea începând din anul 131. Curţile de aur sapate în brecie şi dacit – descrise ca uriaşe cavităţi de până la 2.400 m² şi 60 m adâncime – au fost atacate succesiv de excavări moderne.
Naționalizarea din 1948 a concentrat exploatarea în mâinile statului, iar în 1954 Masivul Cetate a fost declarat monument al naturii cu un perimetru protejat. În 1970 însă masivul a fost scos de pe această listă şi a început transformarea în carieră, folosindu-se încărcături cu TNT şi, ulterior, utilaje grele. În anii ’80 s-au folosit metode mecanizate pentru accelerarea excavaţiilor; talpa carierei a ajuns la cota 890 m, iar marile curţi antice au dispărut treptat.
Până la închiderea minei, în mai 2006, s-au prelucrat circa 15 milioane de tone de minereu, obţinându-se 15 tone de aur şi 56 de tone de argint. Reţeaua subterană a masivului se întinde pe peste 35 km, iar unele galerii romane sunt încă accesibile şi pot fi vizitate la muzeul local.
Transformările industriale, demolările clădirilor istorice şi modificările mediului înconjurător au lăsat Roșia Montană cu o cicatrice vizibilă, în pofida recentului statut care include un sit UNESCO şi a creşterii turismului în zonă.
Comentarii recente