
Ministrul Justiției a subliniat că resursele umane sunt o provocare în ceea ce privește judecătorii din Gorj și le-a cerut să nu se pensioneze.
Ministrul Justiției a solicitat judecătorilor din Gorj să nu se pensioneze, având în vedere deficitul mare de personal cu care se confruntă instanțele de judecată.
„Vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră care sunteți aproape de pensie să considerați că este important să construim viitorul împreună și să sprijinim statul român în această perioadă dificilă. Legea pensiilor de serviciu a reprezentat o provocare majoră și cred că am rezolvat-o cu succes împreună. Cu toate acestea, consider că Guvernul și Parlamentul mai au multe lucruri de făcut în viitorul apropiat. Una dintre preocupările noastre este resursa umană. În acest moment, asigurarea resursei umane în sistemul de justiție reprezintă o provocare numerică. În derulare se află mai multe concursuri. CSM a luat măsuri pentru a permite accesul în profesie prin două modalități, respectiv INM și pentru cei cu experiență. Noi, la Minister, am făcut eforturi pentru a suplimenta resursa umană la DIICOT, unde am alocat 25 de noi posturi, 20 de procurori și cinci grefieri, în contextul complex și dificil al traficului de droguri din România. În Parlament există câteva inițiative importante. Legea privind statutul grefierilor se află în Senat, cameră decizională, și cred că în două-trei săptămâni vom avea un vot final pe această lege, iar în Camera Deputaților se află legea privind executorii“, a declarat Alina Gorghiu, ministrul Justiției, la Târgu Jiu, cu ocazia inaugurării noului sediu al Tribunalului Gorj.
Ea a menționat că s-a ajuns în această situație deoarece în ultimii doi ani nu au avut loc noi angajări de judecători, din cauza unei legi contestate la Curtea Constituțională și declarată neconstituțională, precum și din cauza pensionărilor la o vârstă tânără.
Daniel Grădinaru, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, a precizat că au fost inițiate procedurile necesare pentru ocuparea posturilor de judecător: „În ceea ce privește personalul, s-au efectuat modificări acceptabile pentru sistem, asigurând o stabilitate pe termen mediu, în următorii cinci ani. De la începutul mandatului nostru, am inițiat toate procedurile necesare pentru ocuparea posturilor, transferurile și încadrarea, transferând procurori la judecători într-o ordine rațională pentru a ocupa posturi la toate nivelurile“.
Laura Sarcină, președintele Tribunalului Gorj, a menționat că instituția funcționează cu doar două treimi din schema normală de judecători: „Dintr-o schemă de 53 de judecători, au mai rămas doar 36, iar până la sfârșitul acestui an se vor mai pensiona câțiva dintre aceștia, astfel că vom funcționa cu doar două treimi din schema. Cu toate acestea, există colegi care, deși îndeplinesc condițiile de pensionare, au ales să rămână în activitate“.

Comentarii recente