
Un autoturism s-a ciocnit frontal cu o autoutilitară pe E85, lângă Râmnicu Sărat, rezultând un accident mortal.
Pe drumul european E85 din județul Buzău, a avut loc un accident rutier în care un bărbat a decedat și două persoane au fost grav rănite. Coliziunea s-a produs între un autoturism și o autoutilitară care s-au ciocnit frontal.

Impactul a fost atât de puternic încât autoutilitara, care era încărcată cu marfă, s-a răsturnat pe carosabil. Circulația în zona respectivă a fost blocată timp de peste două ore, în timpul cărora polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului.
Accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 19/20 octombrie 2023, pe un sector de drum drept în apropierea localității Oreavul, comuna Valea Râmnicului, Buzău. Conform primelor cercetări, autoturismul, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, care se deplasa de la Râmnicu Sărat către Buzău, a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara.
„Conform informațiilor inițiale de la locul accidentului, un șofer în vârstă de 41 de ani din județul Buzău a condus un autoturism pe DN2 E85 dinspre Râmnicu Sărat către Buzău și, în afara localității Oreavul, a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un șofer în vârstă de 28 de ani din municipiul București. În urma accidentului, conducătorul autoturismului a decedat, iar cele două persoane aflate în autoutilitară au fost rănite”, a declarat Cosmin Cireșaru de la Poliția Rutieră Buzău.
Din cauza impactului extrem de puternic, autoutilitara s-a răsturnat pe partea carosabilă. Pentru a scoate răniții dintre fiarele contorsionate, a fost necesară intervenția unui echipaj de descarcerare.
„Detașamentul de pompieri Râmnicu Sărat a fost chemat să intervină la un accident rutier pe E85. La fața locului s-a constatat că s-a produs un accident între un autoturism și o autoutilitară. În urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care două au avut nevoie de descarcerare, iar una s-a eliberat singură. S-a acționat pentru a descarcera cele două victime și s-au luat măsuri de protecție și salvare”, a precizat Georgian Radu de la ISU Buzău.
Șoferul autoturismului, un bărbat din Buzău, a fost declarat decedat după ce medicii de la ambulanță au încercat să îl resusciteze la locul accidentului.
Șoferul autoutilitarei, un tânăr de 27 de ani din Dâmbovița, care lucra în București, și pasagerul său în vârstă de 28 de ani, din București, au fost preluați de ambulanțe și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău.
Comentarii recente