
Când era adolescent și fără un acoperiș deasupra capului, ideea că va deveni antreprenor de succes părea imposibilă pentru Greg Daily. Astăzi, la 43 de ani, conduce o agenție de marketing digital apreciată și lucrează cu firme din topul Fortune 500.

La 19 ani, în 2001, Daily a petrecut șase luni dormind pe unde apuca, în Minneapolis. Fără bani și fără un loc de muncă stabil, nu-și putea permite chirie și ajungea să doarmă pe canapelele prietenilor sau chiar pe podeaua din bucătărie.
„Îmi amintesc cum mergeam alături de bunicul meu, care vindea mături dintr-o dubă, din loc în loc. Lecția pe care am învățat-o atunci a fost simplă: afacerile țin familiile pe linia de plutire”, povestește Daily pentru BBC.
Copilăria sa a fost marcată de dificultăți: părinții au divorțat când era mic, iar după moartea bunicului, situația financiară a familiei s-a înrăutățit. Mama sa încerca să se descurce vânzând haine și bijuterii.
Momentul decisiv a venit în Colorado, unde Daily a mers pentru un job în construcții. Acolo și-a întâlnit viitoarea soție, într-o biserică, iar după mai bine de două decenii sunt încă împreună. Văzând că soția câștiga mai bine și lucra mai puțin, a decis să revină la studii.
În 2008, s-a înscris la facultate, la Metropolitan State University of Denver, pentru a studia jurnalism, motivul fiind unul pragmatic: avea nevoie de o calificare pentru a câștiga mai bine. După absolvire, a lucrat la un ziar local, dar pe măsură ce presa scrisă pierdea teren în fața internetului, a decis să se reorienteze.
După ce a urmat un program de scriere creativă la Universitatea din Oxford, Daily a realizat că viitorul nu mai este în jurnalismul clasic, ci în comunicare. Întors în Statele Unite, a intrat în domeniul marketingului digital și, în 2019, a lansat împreună cu soția propria firmă, Science in Advertising, în Denver.
Agenția lucrează atât cu mari corporații, cât și cu afaceri de familie, ajutând clienții să-și gestioneze publicitatea online și să ajungă la mai mulți oameni prin platforme precum Google, Facebook sau Instagram.
Perioada de început a fost extrem de stresantă, cu economii care țineau doar șase-opt luni. „Nu mă temeam de muncă, ci de necunoscut: dacă nu voi reuși, dacă voi eșua, dacă nu voi putea să-mi întrețin familia”, spune Daily.
El a transformat aceste temeri într-un principiu de lucru: „Eșecul este mereu o posibilitate”. Această filosofie o transmite și echipei sale: „A acționa ca și cum eșecul nu ar exista este periculos. Trebuie să-l iei în calcul, să-l cauți și să reduci riscurile. Atât timp cât familia este în siguranță, pierderile temporare nu sunt decisive”.
Afacerea a crescut și a atras tot mai mulți clienți, iar Daily spune că are o satisfacție specială atunci când lucrează cu mici afaceri de familie, pentru că acolo își vede propriul trecut.
Expertul în marketing digital Shama Hyder subliniază dificultatea domeniului: „Piața este extrem de competitivă, iar schimbările aduse de inteligența artificială și comportamentul consumatorilor vor face lucrurile și mai dificile. Construirea unei agenții de succes într-un astfel de mediu merită cu adevărat apreciată”.









Comentarii recente