Un bărbat a fost reținut după ce a ucis un câine, care a fost legat de o căruță și târât.
Un bărbat de 59 de ani, din localitatea Condeşti, judeţul Ialomiţa, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce ar fi omorât un câine, legându-l de o căruţă şi târându-l, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa.

Potrivit poliţiştilor, fapta ar fi avut loc în 30 ianuarie, iar sesizarea a fost făcută de un cetăţean din comuna Bărcăneşti. Poliţiştii Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Coşereni au fost anunţaţi că un exemplar canin ar fi fost omorât după ce a fost legat cu o sfoară de o căruţă şi tractat, scrie News.
În urma cercetărilor şi a probelor strânse, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat şi reţinut pentru 24 de ore, fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului.


Comentarii recente