„În mijlocul haosului din orașul măcelului, cum poți recunoaște un chip cunoscut?”

Rebeliunea legionară, violența antisemită și intervenția hotărâtă a Armatei au dus la încheierea Statului Național-Legionar, într-un episod sângeros care s-a desfășurat atât pe străzile Bucureștiului, cât și sub privirea atentă a Berlinului. Zilele de 21-23 ianuarie 1941 au fost marcate de frică și violență, iar evenimentele au fost consemnate în memorii și jurnale, dar și în seria de reportaje a lui F. Brunea-Fox, intitulată „Orașul măcelului“.

Anul 1940 s-a încheiat într-un mod sumbru pentru România, iar evenimentele tragice, precum asasinarea deținuților politici din Fortul de la Jilava și uciderea unor personalități precum Nicolae Iorga și Virgil Madgearu, au contribuit la intensificarea conflictului dintre Antonescu și Garda de Fier. Criza internă a culminat în Rebeliunea legionară, care a fost înăbușită de intervenția hotărâtă a Armatei, sub conducerea lui Antonescu, cu sprijinul Germaniei.

Rebeliunea a dus la formarea unui nou guvern în ianuarie 1941, format doar din militari și tehnocrați, iar Statul Național-Legionar a fost oficial abrogat în februarie același an. Evenimentele violente și tragice ale rebeliunii au fost marcate de violența antisemită și de execuții în masă, care au șocat și îngrozit populația.

În cele din urmă, Antonescu și Germania au reușit să înăbușe rebeliunea și să restabilească ordinea, iar generalul a preluat puterea absolută în țară. Lichidarea rebeliunii legionare a reprezentat un eveniment deosebit de important în relațiile dintre România și Germania și a avut consecințe majore asupra politicii interne și externe a țării.