
și dotat cu aparatură de ultimă generație După 10 ani de la deschiderea sa către public, Observatorul Astronomic de la Iași a fost modernizat și dotat cu echipamente de ultimă generație.
Recent, Observatorul Astronomic din Iași a fost redeschis după a fi trecut printr-un proces amplu de modernizare. Publicul este invitat să-l viziteze și să-l exploreze gratuit.

Astfel, Conducerea Executivă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a aprobat programul de funcționare a Observatorului Astronomic pentru publicul larg în data de 11 octombrie 2023.
Începând cu data de 12 octombrie 2023, oricine pasionat de astronomie va putea beneficia de observații astronomice gratuite conform următorului program: joia și sâmbăta, între orele 19.00 și 21.00 în luna octombrie și între orele 18.00 și 20.00 în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie.
Observatorul Astronomic din Iași a fost construit în anul 1913 și este al doilea observator din țară, după cel de la București. Inițial, acesta a fost conceput ca un laborator de astronomie pentru Facultatea de Matematică a Universității și a fost considerat cel mai modern observator astronomic din Europa la acea vreme. În plus față de luneta centrală și sălile de laborator, observatorul includea o bibliotecă și un apartament pentru profesorii de astronomie ai Universității. Clădirea este înscrisă pe lista monumentelor istorice și a suferit numeroase intervenții de-a lungul timpului, cea mai importantă fiind construcția Sălii Meridian.
„Suntem încântați să redăm comunității academice și publicului larg Observatorul Astronomic al UAIC după mai bine de 10 ani. Acesta va continua să fie un reper pentru cunoașterea științifică pentru generații de profesori, studenți și cercetători, dar va fi și un punct de atracție turistică”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC.
Observatorul Astronomic din Iași nu a mai fost funcțional din 2013, iar procesul de restaurare a început în septembrie 2016. În perioada 2020 – 2023, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a derulat proiectul de reabilitare, consolidare și modernizare a observatorului, cu finanțare integrală de la Compania Națională de Investiții.
Prin lucrările de consolidare și refuncționalizare, clădirea a fost restaurată în totalitate, menținându-se funcția inițială de cercetare a atmosferei și spațiului, precum și amenajarea fostei locuințe prin integrarea sa în cadrul unei instituții de cercetare. De asemenea, au fost create laboratoare care găzduiesc echipamente laser și de cercetare astronomică de ultimă generație la nivel mondial.
Comentarii recente