În luna noiembrie, tranzacțiile imobiliare au înregistrat o scădere semnificativă la nivel național, iar județul nostru se află printre cele mai afectate zone.
În luna noiembrie, piața imobiliară din România a înregistrat un nou declin, cu aproximativ 50.000 de imobile vândute la nivel național, cu 8.443 mai puține decât în luna octombrie. Scăderea este evidentă și în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de ANCPI.

Cele mai multe tranzacții au avut loc în București, unde s-au înregistrat aproape 8.000 de vânzări, urmat de județul Ilfov cu 4.029 de tranzacții și Timiș cu 2.804, conform imobiliare.ro. La polul opus se află județul Teleorman, cu doar 26 de tranzacții, urmat de Călărași cu 236 și Covasna cu 324.
În ceea ce privește orașele reședință de județ, Cluj-Napoca conduce clasamentul cu 1.248 de tranzacții, urmat de Brașov cu 980 și Iași cu 830. Cele mai puține vânzări au fost înregistrate în Alexandria, Călărași și Giurgiu.
Pe segmentul creditării ipotecare, se observă o ușoară scădere, cu 33.833 de ipoteci înregistrate la nivel național în noiembrie, cu 714 mai puține decât în aceeași lună din 2024. Cele mai multe operațiuni au avut loc în București, Ilfov și Călărași, în timp ce județele Gorj, Harghita și Sălaj au raportat cele mai mici valori.
În ceea ce privește tranzacțiile cu terenuri agricole, județele Timiș, Arad și Dolj au fost în frunte în luna noiembrie, confirmând interesul constant pentru acest segment al pieței imobiliare, în ciuda contextului economic mai precaut.


Comentarii recente