Ziua Morților este o sărbătoare care marchează trecerea între lumi. În perioada interbelică, românii comemorau astfel: „Morții sunt modesti și se mulțumesc cu puțin“.

La trecerea dintre octombrie și noiembrie, la granița dintre lumea vie și cea de dincolo, ne amintim de cei care au plecat. Catolicii sărbătoresc viața, iluminând cimitirele, aducând mâncare și haine bune, și înălțând flori în număr mare. Ortodocșii, în schimb, comemorează într-un mod mai sobru, aprinzând lumânări pentru cei plecați în lumea de dincolo. Presa interbelică a documentat modul în care românii din întreaga țară sărbătoreau Ziua Morților.

Sâmbăta lui Lazăr este și Sâmbăta Morților în tradiția catolică. Ziua morților este marcată în toamnă, când natura își pierde culoarea și frunzele cad, iar ortodoxii sărbătoresc Învierea la primăvară, când totul reînnoiește. Obiceiurile legate de sărbătoarea morților au rădăcini adânci în cultura românească, exprimând legătura strânsă dintre cei vii și cei plecați.

Ziarul „Unirea Poporului” din 1931 reflectă importanța cultului morților în societatea românească, subliniind tradițiile și obiceiurile care au supraviețuit de-a lungul timpului. Aceste practici păgâne au fost integrate în sărbătorile religioase și au devenit parte din identitatea culturală a poporului român.