Copiii sunt într-o stare gravă după ce au fost intoxicați cu mătrăgună, o plantă care poate fi fatală.
Doi copii, în vârstă de 3 respectiv 4 ani, au fost aduși în stare critică la Unitatea de Primiri Urgențe din Turda, după ce au fost intoxicați cu mătrăgună. Ulterior, cei doi copii au fost transferați la un spital din Cluj.

Încă nu se cunosc circumstanțele exacte în care cei doi minori s-au intoxicat cu mătrăgună, însă se presupune că au confundat planta cu niște fructe. Aceste aspecte vor fi clarificate în urma unei anchete desfășurate de poliție.
Unul dintre copii a fost conectat la un aparat de ventilație asistată de către medici.
Mătrăguna, cunoscută și sub denumirile de Belladonna sau cireșele morții, este una dintre cele mai toxice plante din țară. Atât fructele, cât și frunzele sale sunt extrem de periculoase, existând cazuri în care copii au decedat după ce au consumat doar două fructe.
Simptomele intoxicației cu mătrăgună includ delir, halucinații, dilatarea pupilelor, sensibilitate la lumină, tahicardie, dureri de cap, erupții cutanate și convulsii. Dacă nu se acordă ajutor medical în timp util, persoanele care consumă aceste fructe pot deceda din cauza dificultăților de respirație și a accelerării ritmului cardiac.


Comentarii recente