
Ciucă este de părere că există o cale prin care să se evite suspendarea finanțărilor europene.
Președintele Senatului este convins că ministerul de Finanțe și ministerul Fondurilor Europene au un plan pentru a evita suspendarea fondurilor europene din cauza deficitului excesiv. Ciucă a subliniat că măsurile luate de România au fost în deplină coordonare cu Comisia Europeană.

„Decizia de suspendare a fondurilor europene se ia în baza unei analize efectuate de Comisia Europeană. Această decizie nu se va lua imediat, deoarece trebuie să avem toate datele finale agregate. Trebuie să vedem care sunt proiecțiile viitoare și, în plus, sunt convins că la nivelul Ministerului de Finanțe și al Ministerului Fondurilor Europene există un plan în acest moment pentru a evita suspendarea fondurilor europene”, a explicat Nicolae Ciucă conform Agerpres.
El a subliniat că deficitul bugetar este un subiect de discuție și că guvernul are nevoie să oprească acest deficit prin măsurile pe care le-a asumat.
„Deficitul este subiectul discuțiilor și dezbaterilor și trebuie să fie rezolvat. Avem nevoie ca guvernul să oprească acest deficit prin măsurile pe care le-a asumat, astfel încât economia României să poată rămâne în continuare. Luna septembrie este o lună în care nu se colectează foarte mulți bani la buget. Știm cu toții că în octombrie va fi luna în care vom avea o colectare consistentă. Am discutat cu ministrul Finanțelor și cu premierul și este important să gestionăm cheltuielile la nivelul aparatului de stat și să găsim soluții pentru a colecta mai mulți bani și a combate evaziunea fiscală, astfel încât banii colectați să poată fi investiți corect în economie”, a subliniat președintele Senatului.
De asemenea, Nicolae Ciucă a menționat că guvernul va discuta în ședința de joi acte normative care se concentrează în special pe eficientizarea aparatelor tehnice din structurile guvernamentale, pentru a putea aplica măsurile incluse în legea pentru care Executivul și-a asumat răspunderea.
Comentarii recente