Este oficial! Trotinetele electrice vor fi permise doar cu asigurare RCA. România va adopta modelul european al orașelor care interzic trotinetele electrice neregulate.
Pentru trotinetele și bicicletele electrice va fi obligatorie asigurarea RCA. Camera Deputaților a adoptat legea astăzi, iar aceasta urmează să fie promulgată. Regulile se aplică vehiculelor care depășesc 25 km/h sau cântăresc peste 25 kg, conform unei directive europene. Textul adoptat extinde obligativitatea asigurării RCA și pentru vehiculele neînmatriculate sau neînregistrate, cum ar fi trotinetele și bicicletele electrice. ASF va stabili limitele minime de despăgubire, iar verificarea polițelor RCA va putea fi făcută electronic. Guvernul a justificat măsura prin numărul crescut de accidente cu vehicule electrice ușoare. Legea merge acum la Președinte pentru promulgare.



Comentarii recente