
CFR a anunțat că va trece la ora de iarnă. Care va fi programul de circulație al trenurilor în noaptea de 25 spre 26 octombrie?
CFR a anunțat că transportul feroviar din România va trece la ora de iarnă începând cu data de 26 octombrie 2025. Astfel, ora 04:00 va deveni ora 03:00 conform comunicatului emis de companie. Trenurile de călători și de marfă vor fi expediate conform orei oficiale de vară în noaptea de 25 spre 26 octombrie, iar cele care se află în circulație după ora 04:00 vor opri în prima stație destinată opririi călătorilor pentru ajustarea orarului la ora de iarnă. Trenurile aflate aproape de destinație la momentul schimbării orei își vor continua traseul fără oprire prelungită, în timp ce trenurile de marfă își vor menține programul de circulație conform planificării operative. Trenurile internaționale vor respecta orarul prevăzut în mersul de tren în vigoare între stațiile de frontieră cu alte state. CFR recomandă pasagerilor să verifice orarul trenurilor înainte de călătorie prin site-ul oficial, website-urile operatorilor feroviari sau informațiile afișate în stațiile CFR și la casele de bilete pentru evitarea confuziilor sau întârzierilor. Compania a asigurat că au fost luate toate măsurile necesare pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții normale.

Comentarii recente