
Ministrul Sănătății garantează că cei responsabili de decesul copiilor de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași vor fi trași la răspundere: „Vor fi impuse sancțiuni severe”.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat că Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași nu a respectat normele de izolare în secția de terapie intensivă și nu a comunicat informațiile către DSP în conformitate cu legislația în vigoare.

Potrivit Ministerului Sănătății, 9 pacienți cu vârsta sub un an au fost infectați cu Serratia Marcescens la acest spital, iar în total au avut loc 6 decese. Nu există încă o legătură medicală clară între infecțiile asociate asistenței medicale, alte patologii și deces, iar aceasta va fi stabilită de experți în medicină legală.
Prima infecție a fost raportată în 13 septembrie, dar a fost comunicată către DSP cu întârziere pe 19 septembrie, când deja existau 4 pacienți infectați în spital.
Ministerul Sănătății a dispus un control urgent la Iași pentru evaluarea situației și aplicarea de sancțiuni contravenționale și măsuri administrative. Inspectorii sanitari din cadrul DSP Iași au impus sancțiuni financiare pentru personalul medical și unitatea sanitară pentru nerespectarea protocoalelor.
S-au luat măsuri precum suspendarea internărilor în secția ATI, utilizarea echipamentului de protecție și igiena adecvată a mâinilor, testarea personalului medical, suspendarea folosirii materialelor sterile neconforme și testarea apei potabile.
O Celulă de Criză a fost formată la nivelul Ministerului Sănătății, iar poliția a demarat investigații sub coordonarea unității de parchet competente. Conducerea IPJ Iași a declarat că nu a primit vreo sesizare în legătură cu acest caz.
Copiii decedați aveau vârste cuprinse între nou-născuți și opt ani și sufereau de afecțiuni grave precum meningită fulminantă, sindrom convulsiv sau epilepsie. Secția ATI a rămas funcțională chiar și după apariția primelor cazuri, dar internările au fost suspendate temporar pe 24 septembrie.
Comentarii recente