
Sora lui Corneliu Coposu, fost lider țărănist, a primit o decorație post-mortem din partea președintelui Nicușor Dan.
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat miercuri, 3 septembrie 2025, un decret prin care a decorat post-mortem pe Steluța Lucia Rodica Coposu, sora fostului lider ţărănist Corneliu Coposu. Decorația conferită a fost Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în semn de recunoaștere pentru activitatea sa în păstrarea memoriei victimelor regimului comunist și pentru contribuția la valorile democratice și spiritul civic. Rodica Coposu a fost fondatoarea Fundației Corneliu Coposu, alături de sora sa, Flavia Bălescu-Coposu, în memoria fratelui lor. Ea a fost apreciată și de Regele Mihai I al României, fiind decorată cu Crucea Casei Regale a României în 2009. Flavia Bălescu-Coposu a descris-o pe Rodica ca fiind un suflet generos, plin de iubire și dedicare pentru familie și cei din jur.

Comentarii recente