
Un bebeluș a venit pe lume în timp ce era transportat cu ambulanța către spital, în București.
Un copil nerăbdător să vină pe lume a fost adus pe lume într-o ambulanță, în drum spre spital, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF).

Totul a început cu un apel la 112, care anunța că o femeie însărcinată intrase în travaliu. Echipajul unei ambulanțe tip B2, format dintr-o asistentă medicală și un ambulanțier, a fost trimis la fața locului. Pe parcursul drumului spre spital, travaliul a evoluat rapid și nașterea a devenit iminentă.
„La evaluarea medicală, membrii echipajului au constatat că nașterea era iminentă: capul bebelușului era deja vizibil”, au informat reprezentanții ISU.
Nașterea a avut loc chiar în ambulanță, pe targă. „A fost o provocare pentru asistentă, care a avut pentru prima oară o astfel de misiune, dar a gestionat situația cu calm și profesionalism”, a menționat ISU. Cu ajutorul cadrelor medicale, copilul a venit pe lume în siguranță în doar câteva minute.
Primele plânsete au adus bucurie și emoție în autospeciala de salvare, moment descris de ISU ca fiind unul cu adevărat special.
După naștere, echipajul s-a asigurat că mama și bebelușul au ajuns în siguranță la spital, unde au fost predați personalului medical de specialitate.
ISU a transmis felicitări părinților și recunoștință echipei de salvare: „Felicitări părinților norocoși și mulțumiri echipei de salvare, care a demonstrat încă o dată că este pregătită să intervină în cele mai neașteptate momente! Vă mulțumim!”.
Comentarii recente