
Aproximativ o cincime din populația României nu are acces la apă potabilă.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în anul 2022, aproximativ 74,9% din populația rezidentă a României a fost conectată la sistemul public de alimentare cu apă. Numărul celor conectați a fost de 14.277.262 de persoane, în creștere cu 99.455 față de anul 2021. Această creștere se datorează racordării la rețelele de alimentare cu apă nou construite. În același timp, numărul persoanelor neconectate la sistemul public de alimentare cu apă a scăzut de la 4.946.254 în 2021 la 4.771.913 în 2022.

La nivel regional, regiunea București-Ilfov a înregistrat cea mai mare pondere a populației conectate la sistemul public de alimentare cu apă, respectiv 94,1% din totalul populației rezidente, urmată de regiunea Sud-Est cu 89,5%. În schimb, regiunea Nord-Est a avut cel mai scăzut grad de racordare, de doar 50,7%, urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia cu 63,4%.
În ceea ce privește distribuția apei, în anul 2022 s-au distribuit aproximativ 1,937 miliarde de metri cubi de apă, cu aproximativ 540,53 milioane de metri cubi mai mult decât în anul precedent. Creșterea cea mai semnificativă s-a înregistrat în sectorul agricol, unde volumul de apă distribuită a fost cu 464,17 milioane de metri cubi mai mare.
Cele mai mari cantități de apă distribuită au fost înregistrate în bazinele hidrografice Buzău-Ialomița, cu o pondere de 31,4%, și Argeș-Vedea, cu 16,1%.
În vara acestui an, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a decis să prelungească a doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare”, finanțat din PNRR. Această măsură are scopul de a sprijini familiile și persoanele singure cu venituri reduse, care au venituri lunare nete sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie, pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.
Comentarii recente