
În decurs de două săptămâni, doi medici rezidenți de la aceeași specializare din cel mai mare spital din Iași au decedat.
Doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au decedat la o distanță de două săptămâni unul față de celălalt.

Emanuel Mirel Luca, în vârstă de doar 28 de ani, a fost găsit mort în propria sa locuință duminică, 13 aprilie. Această tragedie vine după ce, cu două săptămâni în urmă, pe 28 martie, George Ștefan Tilă, în vârstă de 31 de ani, un alt medic rezident la Institutul de Gastroenterologie, a decedat.
Surse medicale au indicat că, deși inițial s-a crezut că decesul a fost cauzat de un infarct, primele rezultate ale autopsiei au arătat leziuni pulmonare, care ar fi putut fi cauzate de infecții respiratorii severe.
Șefa Institutului de Gastroenterologie, prof. dr. Anca Trifan, a recunoscut că medicii lucrează într-un mediu extrem de solicitant.
Potrivit acesteia, rezidentul decedat nu avea probleme majore de sănătate și nu consuma alcool sau droguri. Deși încărcarea de muncă era ridicată, el nu făcuse gărzi în ultimele două săptămâni.
Pe rețelele de socializare au fost postate mesaje anonime de la rezidenți care susțin că au un ritm de lucru extrem de solicitant, fiind nevoiți să facă activități care ar trebui să fie atribuite altor categorii de personal medical. S-au plâns de lipsa de sprijin din partea asistenților medicali și de presiunea constantă de a presta la capacitate maximă.
Comentarii recente