
Elevii dintr-un liceu din Târgu Neamț sunt monitorizați cu ajutorul unui sistem video-audio, inclusiv în timp ce se află la toaletă. Directorul școlii are posibilitatea să acceseze imaginile de pe propriul său telefon.
Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț a primit o sancțiune din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) după ce s-a constatat că elevii erau supravegheați atât video, cât și audio, inclusiv în grupurile sanitare. Directorul școlii avea acces la aceste imagini chiar și de pe telefonul personal.

Investigația a fost demarată în urma unei plângeri privind utilizarea sistemelor de supraveghere în liceu. Controlul ANSPDCP a confirmat existența camerelor video în toalete, iar imaginile erau transmise în biroul directorului, care le putea accesa și de la distanță.
Autoritățile au constatat că liceul a încălcat normele Regulamentului General privind Protecția Datelor (RGPD) prin:
– prelucrarea ilegală a datelor personale prin instalarea camerelor în grupurile sanitare;
– lipsa implementării măsurilor de securitate adecvate pentru protejarea accesului la imagini;
– nerespectarea principiilor confidențialității și legalității în colectarea datelor.
În urma sancțiunii primite, liceul trebuie să revizuiască procedurile interne privind supravegherea video, să limiteze și să securizeze accesul la imagini, care trebuie vizualizate doar de persoane autorizate.
Conform legislației, supravegherea video este permisă în săli de clasă, holuri, săli de sport și exteriorul clădirilor, dar este interzisă în vestiare și grupuri sanitare.
ANSPDCP a avertizat că în cazul în care liceul nu respectă în totalitate măsurile impuse, pot fi aplicate amenzi de la 10.000 lei până la 200.000 lei.
Comentarii recente