
ANPC a aplicat amenzi în două mari rețele de benzinării și a dispus închiderea unui restaurant.
Inspectorii ANPC au efectuat mai multe controale în benzinării, una deținută de Rompetrol și una deținută de OMV, ambele fiind amendate, în timp ce un restaurant Subway a fost închis.

Comisarii pentru Protecția Consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de 70.000 de lei pentru trei operatori economici, în urma unor nereguli constatate privind reglementările în vigoare și au oprit de la comercializare mai multe produse alimentare, conform anunțului făcut vineri de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
În cadrul controlului efectuat la Rompetrol Downstream SRL, Zețari București, s-au constatat deficiențe privind temperaturile neconforme, depozitarea produselor alimentare direct pe paviment și produse preparate care nu respectau gramajele stabilite în fișa de producție, în detrimentul consumatorilor.
De asemenea, au fost constatate încălcări ale normelor de siguranță alimentară în zona pompelor, unde s-a alimentat într-un recipient neconform, punând în pericol viața și sănătatea persoanelor. Au fost oprite definitiv de la comercializare 2,6 kg de produse alimentare, în valoare de 257,5 lei, și a fost dispusă oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor. Probele prelevate pentru analiza cifrei octanice și cetanice sunt în custodia operatorului economic și vor fi transmise la SGS România pentru verificare.
Conform legislației, operatorul economic a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 35.000 de lei, din care 3.000 de lei au fost deja plătiți.
De asemenea, la Zola Food International SRL (restaurantele Subway) au fost constatate mai multe deficiențe privind fluxul tehnologic și condițiile de igienă. Operatorul economic a fost sancționat cu o amendă de 15.000 de lei, din care 1.500 lei au fost deja plătiți, iar produsele respective au fost oprite definitiv de la comercializare. Măsurile complementare includ oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, termenul de remediere fiind stabilit la 30 de zile.
În urma controlului efectuat la Petrom-OMV din Stația Eroii Revoluției au fost descoperite nereguli precum produse de patiserie depozitate la temperaturi necorespunzătoare, agregate frigorifice cu chedere deteriorate și resturi de alimente și urme de praf în camerele frigorifice.
Operatorul economic a fost sancționat cu o amendă de 20.000 de lei, din care 1.500 lei au fost deja plătiți, iar două kg de produse au fost oprite definitiv de la comercializare, în valoare de 480 lei.
ANPC continuă să monitorizeze cu atenție activitatea operatorilor economici pentru a asigura siguranța consumatorilor și respectarea normelor în vigoare. Toți operatorii economici verificați au fost somați să remedieze deficiențele identificate în termen de 30 de zile, iar măsurile complementare aplicate includ oprirea temporară a prestării serviciilor, conform comunicatului emis de ANPC.
Comentarii recente