
Un ofițer de poliție de la Inspectoratul de Poliție Județean Olt este suspectat că ar fi încercat să ascundă un pliculeț cu droguri descoperit asupra unui bărbat.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a inițiat o anchetă în urma unui incident în care un polițist din Slatina ar fi încercat să ascundă un pliculeț cu substanțe interzise găsit asupra unui bărbat. Polițistul ar fi încercat să îl favorizeze pe suspect prin sustragerea probei.
În data de 18 iulie 2024, poliţiştii au legitimat un bărbat de 31 de ani pe o stradă din Slatina și au descoperit asupra sa un plic cu substanțe interzise. Bărbatul a devenit violent în timpul controlului corporal și a fost dus la sediul poliției, unde s-a identificat pliculețul cu material vegetal-uscat de culoare galben-verzui.
IPJ Olt a confirmat că au fost demarate verificări cu privire la presupusa tentativă de favorizare a bărbatului de către un polițist, prin sustragerea probei. Au fost dispuse investigații pentru a clarifica situația.

Comentarii recente