
Mihăilă și Man au reușit să ofere pase decisive într-un meci spectaculos între Parma și Udinese, însă finalul a fost unul alarmant pentru echipa noastră.
Parma a fost învinsă acasă de Udinese cu scorul de 3-2, deşi a condus cu 2-0, prin goluri marcate după assist-uri furnizate de Valentin Mihăilă şi Dennis Man, românii echipei, luni seara, în etapa a patra a Seriei A italiene de fotbal.
Parma a deschis scorul rapid, prin Enrico Del Prato (2), din pasa lui Mihăilă, iar Bonny (43) a majorat diferenţa, din pasa lui Man.
Udinese a reuşit să revină în repriza secundă, reducând din handicap prin Lorenzo Lucca (49), apoi egalând prin Thauvin (68), cel care a marcat şi golul victoriei (77), după ce Parma a rămas în zece, Keita primind al doilea cartonaş galben în min. 73.
Man a fost înlocuit în minutul 70, iar Mihăilă în minutul 88, din păcate, din cauza unei accidentări serioase. La Udinese, portarul Răzvan Sava a fost rezervă. În tribune, s-a aflat și selecționerul României, Mircea Lucescu.

Comentarii recente