
Ilie Năstase își amintește de discuțiile cu vecinul său Alain Delon: „El mereu mă întreba...“
Ilie Năstase, în vârstă de 78 de ani, este unul dintre cei mai faimoși români din întreaga lume, iar datorită CV-ului său impresionant putem înțelege de ce. Este suficient să menționăm faptul că a fost primul lider ATP din istoria tenisului pentru a ne da seama de prestigiul său în rândul marilor sportivi. Datorită statutului său, Năstase a avut o serie de întâlniri cu numeroase vedete și celebrități, printre care și actorul Alain Delon. Cei doi au fost vecini în Franța și se întâlneau frecvent, chiar dacă Delon nu era un mare fan al tenisului. Năstase a câștigat două trofee la Roland Garros, unul la dublu în 1970 și altul la simplu în 1973.

Vestea despre trecerea în neființă a lui Alain Delon m-a întristat profund. Am avut o relație specială cu el, fiind vecini timp de mulți ani și întâlnindu-ne des în Paris. Desi nu era pasionat de tenis, era mereu interesat de performanțele mele în turneele mari. Îmi amintesc că a venit la Roland Garros și a stat alături de Jean-Paul Belmondo, care era un mare fan al tenisului și al meu. Delon nu era interesat de tenis, îi plăceau mai mult boxul și fotbalul.
Am pierdut un mare actor și o personalitate remarcabilă, iar amintirile plăcute pe care le am alături de el rămân vii. L-am admirat sincer și îmi pare rău că nu mai este printre noi.
Comentarii recente