
USR a anunțat candidatul său pentru alegerile prezidențiale și membrii Biroului Național.
Joi, Comisia Electorală a USR a validat trei candidaturi pentru alegerile prezidenţiale. Sâmbătă are loc congresul extraordinar în care vor fi aleşi membrii Biroului Naţional și candidatul partidului. Cei 600 de delegați vor vota pentru unul dintre cei trei membri care candidează pentru funcția de președinte: Elena Lasconi, Dumitru Stanca sau Octavian Berceanu. Elena Lasconi este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, Dumitru Stanca este cadru militar în rezervă, iar Octavian Berceanu este consultant pentru Banca Europeană de Investiții. Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moşteanu, a anunțat că aproximativ 200 de persoane s-au înscris pentru un loc în Biroul Național. Elena Lasconi a fost aleasă președinte USR, iar la conferința de presă a anunțat că își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale din acest an.

Comentarii recente