
Ashleigh Barty revine în lumea tenisului la Wimbledon, la doi ani de la retragere.
Australianca Ashleigh Barty, fostul lider al clasamentului WTA, va reveni la Wimbledon în luna iulie, pentru prima dată de la câştigarea trofeului la acest turneu de Mare Şlem. Ea va participa la competiţia rezervată fostelor glorii ale tenisului.
Barty, în vârstă de 28 de ani, a fost campioană la Wimbledon în proba de simplu feminin în 2021, înainte de a se retrage din activitatea sportivă. Ea a câştigat trofeul la Australian Open 2022, iar retragerea sa a fost o surpriză pentru toată lumea.
Organizatorii competiţiei de la All England Club au anunţat că Barty a acceptat invitaţia de a participa la proba de dublu rezervată fostelor glorii. Această competiţie se va desfăşura în paralel cu meciurile oficiale ale turneului de la Wimbledon, care va începe la 1 iulie.
Ashleigh Barty, căsătorită cu jucătorul profesionist de golf, Garry Kissick, a devenit mamă în iulie 2023, când l-a adus pe lume pe băieţelul ei, Hayden.
În timpul competiţiei de la Wimbledon, Barty va fi analist şi comentator pentru BBC Sport, alături de compatriotul său Nick Kyrgios.

Comentarii recente