
România va încheia un acord de colaborare cu compania americană producătoare de drone militare Periscope Aviation.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului va semna un acord strategic de cooperare industrială cu producătorul american de drone militare şi civile Periscope Aviation, la BSDA 2024, prin intermediul societăţii Carfil, subsidiară a companiei naţionale Romarm.

Acordul reprezintă o premieră pentru industria românească de apărare, fiind primul parteneriat strategic al unei companii autohtone în domeniul construcţiei de UAV-uri militare şi civile, conform unui comunicat al organizatorilor BSDA.
Semnarea Acordului de Asociere de Participare va avea loc vineri, 24 mai, la ora 11:00, la standul Companiei Naţionale Romarm. Carfil, cu o istorie de peste 100 de ani în producţia de armament şi muniţie pentru artilerie, se numără printre cele mai importante companii din industria de apărare a României.
Periscope Aviation, divizia de drone a Chartis Federal, este renumită pentru inovația sa în sistemul UAV tactice de înaltă performanță. Colaborarea dintre compania din SUA și România aduce expertiza și tehnologia de vârf în țara noastră, deschizând noi perspective pentru producția și dezvoltarea dronelor de o calitate superioară.
Comentarii recente