
Începând de luni, vor avea loc evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a.
Ministerul Educaţiei a anunţat că evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 – 2024 încep luni conform unui calendar aprobat. În perioada 13 – 29 mai, peste 500.000 de elevi vor participa la aceste evaluări, conform unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis presei. Proba de Limbă şi comunicare – scris – Limba română va avea loc începând de luni pentru elevii de clasa a II-a, iar evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-a se va desfăşura pe 21 mai pentru limba română, 22 mai pentru matematică şi 23 mai pentru limba maternă. Pentru clasa a VI-a, proba de Limbă şi comunicare va avea loc pe 28 mai, iar proba de matematică şi ştiinţe ale naturii pe 29 mai. Testele vor fi evaluate de comisiile de evaluare în termen de maxim şapte zile de la susţinerea ultimului test, iar rezultatele individuale nu vor fi făcute publice sau înregistrate în catalogul clasei. Ministerul Educaţiei a precizat că rezultatele vor fi folosite pentru a construi măsuri de valorificare a acestora la nivel de unitate de învăţământ şi pentru beneficiarii serviciilor educaţionale.

Comentarii recente