
Prima cabană montană construită în România oferă o priveliște splendidă, oferind o panoramă asupra unei mari părți din Ardeal.
În urmă cu 143 de ani a început istoria primei cabane montane din România, construită în Munții Făgăraș la altitudinea de 1.540 metri. Inițial denumită „Casa de adăpost Șerbota”, cabana a fost ulterior redenumită „Cabana Negoiu”. Radu Zaharia, un ghid montan experimentat din județul Sibiu, relatează că prima cabană a fost construită în 1881 din bârne etanșate cu lut și mușchi, acoperișul fiind din șindrilă. Datorită numărului mare de turiști, în 1890 a fost construită o a doua cabană, cea inițială devenind locuința cabanierului. În 1937 a fost construită cea de-a treia cabană, cunoscută și astăzi sub numele de „cabana veche” sau „La Prici”. Cabana Negoiu a fost finalizată în doar câteva luni, incluzând amenajarea unei părți din poteca care duce la cabană, dinspre Bârcaciu. Construcția a fost inițiată de „Siebenburgischer Karpatenverein” (SKV) în 1880, o asociație dedicată construirii de poteci și refugii montane, precum și promovării turismului în Munții Carpați. Cabana Negoiu a fost una dintre cele patru cabane construite în 1881, alături de „Poiana Tomii”, „Godeanu” și „Piscul Baciului”, oferind turiștilor un loc sigur de refugiu și înnoptat. Numeroase articole din colecția „Periodice” de la Biblioteca Astra Sibiu descriu frumusețea peisajului din zonă și istoria cabanei Negoiu, prima cabană montană din țară. Așezată pe o coastă între brazi, cabana oferă o priveliște splendidă asupra Ardealului, conform unui articol din ziarul „Cuvântul Poporului” din 1933. De asemenea, se menționează că se poate observa focul de la Mediaș, referindu-se la incendiul de la Copșa Mică din 13 iulie 1933.

Comentarii recente