
Drum turistic asfaltat cu finanțare europeană care conduce către o zonă pitorească din Munții Buzăului.
Un tronson important de drum județean din zona montană a județului Buzău va fi complet reabilitat în următorii ani, cu fonduri europene. Este vorba despre o porțiune a DJ 203K, între comuna Vintilă Vodă și Plaiul Nucului, comuna Lopătari.

Contractul de finanțare a fost semnat pe 25 aprilie 2024 între Luminița Mihailov, directoarea Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est, și Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.
Proiectul, evaluat la aproape 100 de milioane de euro, beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 80 de milioane de euro, cea mai mare sumă înregistrată pentru un proiect cu fonduri europene în județul Buzău.
Un proiect tehnic a fost deja elaborat, iar acum se așteaptă licitația pentru lucrările de reabilitare. Tronsonul de drum are o lungime de 30 de kilometri și va fi modernizat, inclusiv cu construcția a 11 poduri.
Modernizarea va include consolidarea structurii existente, sisteme de drenaj pentru apele pluviale, construcția de trotuare, precum și lucrări pentru protejarea malurilor și relocarea rețelelor de apă și energie electrică.
Specialiștii estimează că după finalizarea lucrărilor, aproximativ 30 de milioane de oameni vor folosi drumul anual, facilitând accesul către zonele turistice din Valea Slănicului și Munții de Sare.
Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi 11.616 locuitori din comunele Vintilă Vodă, Mânzălești, Lopătari, Bisoca și Sărulești. Durata de implementare a proiectului este de 54 de luni.
Comentarii recente