
Un dinte de diavol tasmanian a fost descoperit printre artefactele găsite într-un sit din Australia. Această specie a dispărut de pe continent acum mii de ani.
Arheologii care lucrează la situl de la defileul Juukan, situat în vestul Australiei şi distrus de compania Rio Tinto în 2020, au descoperit mai multe obiecte importante, printre care și un dinte provenind de la un diavol tasmanian, specie dispărută pe continentul australian în urmă cu 3.000 de ani, conform reuters.com, citat de Agerpres.

Diavolul tasmanian, cândva unul dintre cele mai mari marsupiale carnivore din lume, a dispărut ca specie din Australia continentală acum aproximativ 3.500 de ani.
Săpăturile, parte a unui acord de remediere între compania minieră și comunitățile Puutu Kunti Kurrama și Pinikura (PKKP), dezvăluie noi informații despre istoria vieții umane în perioada ultimei Ere Glaciare, pentru cel puțin 46.000 de ani, conform unui comunicat emis marți de PKKP Aboriginal Corporation.
Descoperirile recente completează cele făcute în timpul excavărilor din 2008-2014, care au inclus o șuviță împletită din păr uman datând de acum aproximativ 5.000 de ani și care arată o legătură genetică cu aborigenii care trăiesc în prezent în Pilbara.
„Prezența unei colecții de obiecte atât de semnificative într-o mică parte a excavărilor planificate demonstrează importanța deosebită a acestui loc, așa cum a susținut întotdeauna populația PKKP”, a declarat Michael Slack, directorul excavărilor de la Scarp Archaeology.
Distrugerea sitului arheologic de la defileul Juukan în urmă cu patru ani a provocat indignare la nivel mondial, a dus la demisiile directorilor executivi ai Rio Tinto și la o revizuire a legilor australiene pentru protecția patrimoniului.
Comentarii recente