
Cele mai impresionante nave de pasageri pe care le-a deținut România. Tragedia navelor de lux de pe Marea Neagră.
În perioada interbelică, două nave de croazieră de culoare albă, cunoscute sub numele de „lebedele“ Mării Negre, „Transilvania“ și „Basarabia“, călătoreau pe rute regulate între Constanţa, Alexandria, Haifa, Beirut, Pireu, Istanbul și Constanţa, transportând turiști străini. Aceste pasagere gemene, construite în Copenhaga, ofereau facilități precum bar, cinema, sală de dans și cabine luxoase decorate cu fotografii artistice cu peisaje românești. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, navele au fost trimise în siguranță la Istanbul, iar ulterior au fost aduse înapoi la Constanța.

În anii următori, una dintre nave a fost cedată Rusiei și rebotezată „Ucraina“, fiind apoi casată în Pakistan în anul 1987. Cealaltă navă, „Transilvania“, a continuat să navigheze în Marea Neagră și Marea Mediterană, transportând prizonieri și emigranți după război. În anul 1975, a ajuns în portul Constanța pentru reparații și modernizări, apoi a fost propusă pentru a fi transformată în navă școală sau hotel plutitor, dar toate aceste planuri au fost respinse de Nicolae Ceaușescu. În cele din urmă, în 1979, nava a fost remorcată la Șantierul Naval Galați, unde a suferit un accident și s-a răsturnat pe 9 septembrie 1979.
Comentarii recente