
Fanii din România sunt încântați de Liverpool: o legendă vie a clubului va fi prezentă la București în acest weekend.
Robbie Fowler, fostul mare jucător al lui Liverpool și al naționalei Angliei, va participa la un eveniment special organizat de Carlsberg România la Muzeul Fotbalului din București, duminică, 17 martie. Acesta va susține o conferință de presă, se va întâlni cu suporterii și va urmări derby-ul cu Manchester United alături de invitați.

La inițiativa Carlsberg România, atacantul cu 183 de goluri marcate în 369 de meciuri pentru Liverpool va vizita pentru prima oară România după retragerea din fotbalul profesionist. În cadrul evenimentului, Muzeul Fotbalului din București va recrea atmosfera de pe celebrul stadion Anfield, renumit pentru cântecele și energia suporterilor lui Liverpool.
De-a lungul carierei sale, Robbie Fowler a stabilit recorduri și a avut momente istorice remarcabile, cum ar fi marcarea unui hat-trick în doar 4 minute și 33 de secunde într-un meci împotriva lui Arsenal, sau refuzul unui penalty acordat echipei sale, gest ce i-a adus un premiu de fair-play din partea UEFA.
Carlsberg România derulează o campanie promoțională cu premii și experiențe memorabile legate de fotbal și bere. Printre premiile oferite se numără pachete de doze în ediție limitată cu Ian Rush și John Barnes, tricouri și cutii cu suveniruri oficiale Liverpool FC, precum și bilete la un meci pe Anfield, unde suporterii pot trăi o experiență unică în Carlsberg Lounge.
Comentarii recente