
În Marea Britanie s-a produs o situație neobișnuită: cinci persoane au câștigat câte un milion de lire sterline la loto, dar nu au venit să-și ridice banii.
Autoritățile au început căutarea celor cinci câștigători ai loteriei din Marea Britanie, care nu s-au prezentat pentru a-și revendica premiile. Aceștia provin din Bolton, Northumberland, Shropshire, North Lanarkshire și Camden, conform informațiilor furnizate de Independent.

Potrivit aceleiași surse, câștigătorii din Bolton și Northumberland trebuie să-și revendice premiile până în luna mai, în timp ce cel din Shropshire are timp până în luna iulie. Celelalte două persoane, din North Lanarkshire și Camden, trebuie să-și revendice premiile până pe 14 august.
Există și alte premii în valoare de 500.000 de lire sterline care nu au fost încă revendicate. Dacă cei norocoși nu-și vor revendica premiile, banii vor fi folosiți pentru sprijinirea unor proiecte ale Loteriei Naționale, cum ar fi băncile de alimente și alte inițiative destinate comunităților defavorizate.
Reprezentanții Loteriei Naționale au transmis că speră ca unul dintre câștigători să se prezinte la timp pentru a-și revendica premiul, dar în caz contrar, banii vor fi folosiți în beneficiul proiectelor caritabile din Marea Britanie.
Comentarii recente