
Vânzările de maşini full electrice au înregistrat o creştere în Europa în ultimul an, însă preţurile rămân încă ridicate.
Vânzările de mașini electrice au crescut cu 28% anul trecut la nivel european și cu peste o treime în Uniunea Europeană în comparație cu datele din 2022. Cu toate acestea, constructorii auto nu au reușit să ofere modele accesibile pe piață, conform unei analize realizate de organizația Transport&Environment citată de Asociația 2Celsius.

Raportul arată că vânzările de mașini full electrice în UE au ajuns la 1,5 milioane de unități, iar cota de piață a acestui segment a crescut la 14,6% în 2023 față de 12,1% în anul anterior. Cu toate acestea, unii producători auto au înregistrat stagnare sau chiar scădere a vânzărilor de mașini electrice 100%.
În comparație cu China, Europa se află în urmă în ceea ce privește vânzările de mașini electrice, acestea reprezentând 24,7% din vânzările auto în China în 2023. Stagnarea obiectivelor privind emisiile de CO2 pentru vehiculele mari și premium până în 2025 a dus la o ofertă limitată de mașini electrice accesibile pe piața UE.
Prețul mediu al mașinilor electrice în Europa a crescut cu 18.000 de euro, în timp ce în China a scăzut cu peste 50% din 2015. Există doar un singur model de mașină electrică disponibil la un preț mai mic de 20.000 de euro în Europa, în timp ce în China sunt 75 de astfel de modele.
Specialiștii susțin că politici inteligente la nivel național și european sunt necesare pentru a accelera dezvoltarea pieței de mașini electrice accesibile. Aceste politici ar trebui să includă menținerea obiectivului de vânzări cu emisii zero în 2035, propunerea unui regulament UE pentru electrificarea flotelor de autovehicule corporative până în 2030, sprijinirea leasingului social prin Fondul Social pentru Climă al UE și introducerea unui nou standard de mediu pentru vehiculele electrice. De asemenea, ar trebui să se integreze cerințele de mediu și „Fabricat în UE” în sistemele de subvenționare a vehiculelor electrice și în alte achiziții publice.
Comentarii recente