
pentru sănătatea lor, cauzând obezitate. Animalele de companie pot dezvolta obezitatea dacă sunt răsfățate cu alimente bogate în calorii și grăsimi.
Reducerea cantității de hrană a fost dovedită a fi cauza creșterii speranței de viață și a reducerii suferinței în cazul diferitelor animale, de la viermi, pești și hamsteri, până la câini și maimuțe.

Specialiștii în medicină veterinară afirmă că, atunci când vine vorba de hrănirea animalelor de companie, mai puțin este mai bine. Obiceiul de a răsplăti animalele cu mâncare bună, deși pleacă dintr-un sentiment de iubire, poate fi extrem de dăunător.
„De exemplu, în anumite perioade ale anului, cum ar fi sărbătorile de iarnă, spitalul veterinar este plin cu animale în stare gravă, care necesită îngrijirea personalului medical. Cele mai frecvente urgențe sunt tulburările digestive cauzate de excesul alimentar și alimentația necorespunzătoare în timpul sărbătorilor”, spune conf. univ. dr. Sorin Aurelian Pașca, prodecan al Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USV Iași.
Specialiștii susțin că trebuie să avem puterea să rezistăm cererilor drăgălașe ale animalelor și că este bine ca în timpul meselor festive să hrănim pisica sau câinele, de exemplu, înainte cu hrana lor pentru a le reduce pofta. Cu toate acestea, mulți încalcă această regulă și cedează ochilor imploratori, ceea ce se reflectă și în statisticile urgențelor veterinare: animale cu intoxicații severe sau crize pancreatice care ajung la spital luptând pentru viață.
„În momentul în care îi dăm un produs mai gustos unui câine care a fost obișnuit cu o dietă bazată pe hrană comercială, este clar că nu îl va tolera la fel de bine. Este gustos, animalului îi va plăcea, dar pe termen scurt, mediu și chiar lung vor apărea efecte nedorite: crize digestive și obezitate, cu toate bolile grave asociate. Animalul nostru de companie trebuie să fie deja hrănit înainte să ne așezăm la masă. Masa noastră nu ar trebui să mai fie interesantă pentru el”, afirmă conf. univ. dr. Mihai Mustață de la spitalul veterinar al USV Iași.
Veterinarii spun că este extrem de periculos să hrănim animalele de companie cu carne crudă, struguri și stafide, ceapă și usturoi, ouă crude sau oase de pasăre. De asemenea, nu trebuie să dăm niciodată ciocolată animalelor. Aceasta poate provoca diaree, convulsii, infecții sau probleme cardiace.
Cel mai mare compartiment veterinar de urgență pentru animale mici din Moldova funcționează în cadrul Facultății de Medicină Veterinară, iar unicitatea acestuia constă în diversitatea specializărilor și dotărilor, precum și în capacitatea de spitalizare a pacienților 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, indiferent de gravitatea afecțiunii, inclusiv în weekend.
Comentarii recente