Sociolog: recrutarea muncitorilor din Asia evidențiază lipsa de potrivire între cerere şi ofertă pe piaţa muncii din România

Angajatorii din România reclamă lipsa personalului, în timp ce mulţi tineri spun că trimit CV-uri fără răspuns. Recrutarea lucrătorilor din Asia a reaprins dezbaterile despre salarii, condiţii de muncă şi competitivitate pe piaţa forţei de muncă.

Alex Dincovici, lector asociat la SNSPA şi Universitatea din Bucureşti, explică că problema este dublă: există sectoare cu deficit real de personal, dar şi o nepotrivire între oferta angajatorilor şi aşteptările persoanelor care caută locuri de muncă.

Potrivit sociologului, anumite meserii devin tot mai puţin atractive în condiţiile actuale, iar deficitul de forţă de muncă este o realitate şi în alte ţări europene. Schimbările demografice – inclusiv numărul insuficient de tineri care aleg anumite profesii, ca transportul rutier de marfă – amplifică problema.

Dincovici recomandă prudenţă în interpretarea statisticilor privind tinerii care nu lucrează şi nu sunt în şcoală, remarcând rolul economiei informale şi al activităţilor neînregistrate, care pot distorsiona evaluările.

Dezbaterile publice din mediul online reflectă puncte de vedere contrastante: unii susţin că tinerii refuză salariile de început, alţii arată că aceste venituri nu le permit independenţa faţă de părinţi. Participanţii invocă exemple din HoReCa, construcţii şi livrări, subliniind şi impactul localizării posturilor şi al perspectivelor profesionale.

Sociologul avertizează că nemulţumirile economice pot degenera în ostilitate faţă de lucrătorii percepuţi ca diferiţi cultural şi că reacţiile discriminatorii nu îi afectează în mod egal pe toţi străinii. Pe termen lung, România riscă să repete probleme întâlnite în alte state dacă instituţiile nu se pregătesc pentru convieţuirea cu noile categorii de muncitori.

Dincovici atrage atenţia asupra aspectelor practice ale integrării: învăţarea limbii, condiţii de locuire, acces la servicii şi evitarea formării de comunităţi izolate. El subliniază că responsabilitatea adaptării este comună şi că sunt necesare politici publice care să abordeze aceste realităţi, nu doar dezbateri polarizate despre cine ar trebui să ocupe posturile disponibile.