ANAF a identificat o schemă de evaziune fiscală pe piaţa maşinilor second-hand după monitorizarea anunţurilor publicate online. Verificările Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) în judeţul Argeş au arătat că o persoană a vândut 75 de autovehicule, în perioada mai 2022 – ianuarie 2025, cu o valoare totală de 7.258.790 de lei, fără să achite TVA-ul aferent.
Inspectorii au constatat că vânzătorul nu era înregistrat legal pentru desfăşurarea activităţii comerciale şi au identificat documente inexacte sau falsificate în mai multe tranzacţii. În unele situaţii, cumpărătorii primeau acte în care aparente furnizori erau firme din alte state UE, inclusiv entităţi tip „missing trader”, deşi operaţiunile s-au realizat efectiv în România.
Alte tranzacţii erau consemnate pe documente completate manual, cu numele unor terţi, pentru a ascunde identitatea vânzătorului real. De asemenea, au fost întâlnite practici prin care proprietarii preluau un alt autoturism şi o sumă de bani, rămânând iniţial înregistrate pe numele lor până la revânzare; dacă refuzau, maşina era trecută pe numele unei persoane apropiate celui verificat.
DGAF a calculat un prejudiciu ce depăşeşte 1,1 milioane de lei reprezentând TVA neplătită şi a anunţat că va sesiza organele de urmărire penală competente. Controlul face parte din acţiunea „ATOM – Analiza și Trasabilitatea Operațiunilor cu Mașini”, demarată de DGAF din 1 octombrie 2026 pentru a verifica provenienţa, traseul şi respectarea obligaţiilor fiscale privind autoturismele second-hand.


Comentarii recente