Elena Sumanariu, medic la Spitalul William Harvey din Ashford (East Kent Hospitals University NHS Foundation Trust), a intervenit prompt după ce un bărbat s-a prăbușit în urma unui stop cardiac pe un aeroport aglomerat din Miami, Florida.
Ajunsă în Miami pentru o vacanță, doctorița a constatat că victima nu avea puls și a început imediat manevrele de resuscitare cardiopulmonară, în timp ce echipa de urgență a aeroportului era solicitată la fața locului. După utilizarea unui defibrilator, inima bărbatului a fost repornită.
Elena a primit o scrisoare de mulțumire din partea directorului medical al companiei American Airlines, iar conducerea medicală a trustului britanic unde lucrează a salutat intervenția. Dr. Saba Mahmood a apreciat „rapiditatea de gândire, expertiza medicală și răspunsul calm” al colegei sale.
Originară din Botoșani, Elena Sumanariu a studiat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București înainte de a-și continua cariera în Marea Britanie.


Comentarii recente